Optimism

"Se însereazã. Am ales sã-mi las ochii hoinãrind spre culorile cerului. E doar luna pe cer. Singurã, înjumãtãţitã, împãrtãşindu-mi aceeaşi melancolie... Pare sã aibã nişte cicatrici antice, vizibile nouã, cei care ne holbãm la ea. Ca oameni, obişnuim uneori sã ne plângem aceleaşi rãni interioare, rãni deschise, supurânde, mereu neînţelese. Acolo sus, în strãlucirea sa, pot simţi un optimism celestru, greu de înţeles. Luna ştie cã mâine, jumãtãţii sale i se va adauga încã puţin, încă puţinã atenţie din partea soarelui. Mâine va fi mai rotundã, tot mai rotundã, pânã când... într-o zi, va revãrsa un fior mistic în ochii observatorilor (ce ar continua sã se holbeze). Va fi plinã, rasfãţatã pânã peste cap. Deocamdatã însã, cu o rãbdare de invidiat, îmi atrage atenţia ca un ceas de magician contemplând un plan diabolic. Fluieratul necontenit al greierilor îi oferã şi el un ambient ameţitor. Fruntea „cedeazã” treptat, îngrãmãdindu-mi ochii, la fel cum soarele deja aşternut dupã dealuri a coborât conştiincios. M-am gândit pentru o clipã sã aţipesc, mângâiat de mâna maternã a vântului." - fragment din "Jurnalul unei amintiri"

Mă întreb

Am vrut să văd ce pot scrie cu durere de măsea, sau ce îi... De regulă scriu când sunt relaxat, binedispus, gânditor... În seara asta nu simt decât durere. Ce bine că nu e din aceea sufletească. Stau cu fruntea încruntată şi mâinile întinse spre tastatura cu care încă nu m-am obişnuit să scriu cu diacritice. Muzica se tot opreşte. Nu ştiu de ce nu intru odată într-un playlist şi s-o las să meargă. Acum e linişte. Durerea pulsează în gingie către creier şi îmi lasă impresia că nu se mai termină. Reuşesc să răspund şi la cineva pe Messenger, cineva care nu ştie în ce stare sunt. Îmi aminteşte că e destul de târziu şi ştiu că trebuie să mă culc mai devreme dacă vreau să mă trezesc odihnit. Aşa o să fac. Deocamdată nu mă pot gândi la altceva. M-a mai durut de câteva ori azi; pare să apară o dată la câteva ore. Nu ţine mai mult de 10 minute aşa că mă aştept să se termine în curând. Mă duc în pernă... Noapte bună!

Ieri

Am zis că a te maturiza înseamnă să-ţi fi educat copilul din tine... Adică trebuie să-l înveti când să tacă şi când să se exprime. Câteodată, eu şi "copilul" meu avem nişte discuţii foarte serioase; îi explic că nu se poate zbengui aşa cum i s-ar năzări sau nu poate spune orice glumă amărâtă când mă însoţeşte. Şi vă spun, petrecem destul de mult timp împreună...